duminică, 31 iulie 2011

Incepem Saptamana Jocurilooooor!

Uf! Ce de emotii! Saptamana Emotiilor tocmai a trecut si ne-a facut sa constientizam ca suntem canale imense prin care circula fluvii de emotii. Ne-a bucurat mult prezenta psihologului Anda Costache care a venit la noi cu jocuri de coeziune de grup, exercitii de constientizare si multa blandete. Copiii au inteles la orele "Jocul de-a psihologia" ca "este loc pentru toti in lume". Jocurile, testele si exercitiile pe care le-am facut zilnic au rezultat intr-o evaluare a copiilor pe care parintii au primit-o direct de la Anda.

Am jucat "Jocul Norilor" si am inaintat in fiecare zi printr-un sentiment invatand cum sa-l transformam daca este neplacut sau cum sa-l pastram daca e placut. Fiecare zi a venit cu un buchet intreg de emotii dar mai ales cu situatii perfecte in care sa experimentam relatiile dintre noi si chiar sentimentul-tema. Spre exemplu, in Ziua Furiei unii dintre noi au trait chiar aceasta emotie, iar noi am fost acolo pentru a le da prilejul sa vada ca au voie sa simta asta si ca ei stiu sa constientizeze si sa o transforme.

Joi ne-a vizitat Luminita Baltaretu - singurul consilier roman in metoda "Asculta-ti corpul" creata de Lise Bourbeau, amintindu-ne ca fiecare emotie a corpului nostru este un mesaj, si fiecare afectiune este un limbaj al emotiilor.Pornind de la o simpla raceala care inseamna cuvinte nespuse, lucruri pe care copiiii nostri nu le accepta din partea noastra si nu le exprima. Mi-am amintit cu drag cum am botezat impreuna cu Luminita saloanele ei de frumusete: Delight (afla pe 1 Mai) - beauty salon amenajat de mine acum multi ani, si "Inlight - salon de frumusete interioara" - un spatiu de dezvoltare personala aflat tot in aceeasi zona a Bucurestiului.

Cine ne-a mai vizitat: Tania Tita si Catalin Manea doi oameni care inspira si aduc bucurie si iubire in lumea asta. Pe 3 septembrie vom avea placerea sa vina din nou in Casa Norilor sustinand seminarul pentru adulti: "Iubirea pentru Tine, Iubirea pentru El" la care va astept de pe acum sa va inscrieti - tel. 0740077533 (Andreea).

Ziua de Vineri a venit apoi chiar cu Norul Iubire, concretizata in desenul comun "Povestea noastra de iubire fara de sfarsit". Va invit sa vedeti alaturi si mai jos fotografiile si filmele pe care le-am realizat in aceasta satpamana.

Am intrat in Saptamana Jocurilor si stiu de pe acum ca va fi una dintre cele mai placute pentru copiii din scoala de vara Casa Norilor. Am pregatit pentru ei jocuri de sala sau in aer liber de la noi si din culturile altori popoare, ne vom juca de dimineata pana seara, vom face mici pauze pentru joaca cu Caietul de Teme de vacanta, miercuri vom merge la Echitatie pentru a ne aminti felul in care caii stiu sa se joace cu vantul, joi vom incepe cursul de teatru - desigur, prin jocuri de rol si de grup - iar vineri vom intalni un epigramist roman care stie sa se joace fantastic cu cuvintele: Radu Ionescu.

Sunteti gata pentru Saptamana Jocurilor? Cine nu e gata il iau cu lopata direct in nori!




































miercuri, 27 iulie 2011

Azi transformam Frica in Dorinta

Este saptamana Emotiilor, deci inaintam cu curaj in... Frica. Am inceput dimineata spunandu-ne fiecare fricile noastre si apoi i-am ghidat pe copii spre a vizualiza dorinta care se ascunde in spatele fricii. Am citit Norul de Frica din Povestile Zanei Norilor, am jucat Jocul Norilor si am lansat concursul "azi vorbim fara cuvantul 'nu'. Acum avem orele "Joaca de-a psihologia" alaturi de psihoterapeutul Anda Costache alaturi de care creem o poveste comuna din care vom afla despre noi mai multe decat ne imaginam...


duminică, 24 iulie 2011

Intram in Saptamana Emotiilor!

M-am bucurat sa vad interesul parintilor care si-au inscris copiii la urmatoarea tema a Scolii de vara: Saptamana Emotiilor 25-29 iulie.

Ce vom face: initiere in vocabularul emotiilor, comunicare asertiva (vom invata si practica), transformarea emotiilor (cum pastram sentimentele si starile placute, cum le metamorfozam pe cele neplacute - un concept marca Zana Norilor), notiuni introductive de comunicare non-violenta. Personal abia astept saptamana aceasta pentru ca stiu cat de repede absorb copiii notiunile, experientele si jocurile de care se pot folosi apoi toata viata pentru a-si gestiona emotiile. Este inca un pas catre cunoasterea de sine constienta.

In fiecare zi vom stiudia cate un pachet de emotii:

Luni: Tristete versus Bucurie, Marti: Invidie versus Dorinta, Miercuri: Frica versus Iubire, Joi: Furia si asertivitatea, Vineri: Entuziasmul.

Vom folosi cu precadere pachetul de instrumente Zana Norilor (jocul de carti cu Nori-emotii, cartea despre emotii "Povestile norilor") dar si multe alte jocuri si exercitii,

De asemenea am initiat un program zilnic "Lectia de Psihologie", program in cadrul caruia vom beneficia de prezenta, consultanta si expertiza psihoterapeutei Anda Costache (in foto cu copiii din Casa Norilor) care va face cu copiii timp de 2 ore, zilnic, jocuri si teste psihologice, urmand ca vineri fiecare parinte sa primeasca o scurta evaluare scrisa pentru copilul sau. Mai multe despre Anda Costache, un om dedicat copiilor, aici.

Vom face miscare, exercitii si teatru, exprimare emotionala prin miscare corporala, vom analiza cu exemplificari video starile universale ale omului, indiferent de spatiu sau timp (rasul, plansul).

Vom avea mult de lucru, pentru ca, stiti bine, lucrul cu noi insine necesita mai mult curaj si dorinta decat multe (alte!) sporturi extreme. Dar stim ca fiecare pas e un drum in sine, si in fiecare experienta de viata invatatorul invata la fel de multe precum elevul.

La drum, asadar, impreuna, de mana!


joi, 21 iulie 2011

Hai sa vedem de unde vine muzica de la Radio!

Azi am avut "vizita oficiala" la Radio 21. Suntem in Saptamana Muzicii in Casa Norilor si dansam mult de tot, ascultam diferite stiluri muzicale zinic, dar vrem sa vedem si "de unde vine muzica in masina?" Asa ca.... iata-ne intervievati in direct la Radio 21 multumita lui Nico, o gazda cu emotii - in preajma copiilor orice este posibil! (ok, n-a zis nici unul ceva de alt radio in direct! ) Multumesc frumos, Alex Macavei! Uite ca imi foloseste la ceva prietenia cu oamenii alaturi de care am fost candva colega de microfon. Imi foloseste sa deschid altora aripile catre meserii pe care inca nu le cunosc sau nu le vad pe acasa. Va asigur ca pentru copiii din Casa Norilor a fi in studio, a vorbi si a simti atmosfera de "live" este o amintire pe viata. Sau macar pana cand ajung ei acolo, daca vor dori. Sa fie muzica, simply positive!

PS: de ce, totusi, "pa vremea mea" erau maxim 2 calculatoare intr-un studio radio (cu mult noroc) iar acum vad 6 monitoare?? inca ma gandesc la asta...













miercuri, 20 iulie 2011

Saptamana Sport in Casa Norilor - Cum a fost!

Am deja cateva sute de poze cu ceea ce am facut noi in Saptamana Sportului. Printre dansuri si muzici (suntem in Saptamana Muzicii!) reusesc sa selectez cateva pentru a va face un tablou cat de cat coerent. Va invit sa vedeti si peretele nostru cu sporturile pe care le-am practicat in fiecare zi (minim 10 sporturi!) si apoi sa parcurgeti mai jos calatoriile noatre zilnice.

Marti am fost cu copiii inscrisi la Scoala de Vara Casa Norilor la centrul de Echitatie Hipocan Corbeanca unde am primit lectii de calarie teoretice si practice de la unul dintre cei mai talentati instructori si profesori de echitatie: Ana Rossel, o femeie facuta pentru aceasta meserie, care stie despre cai mai mult decat stiu ei insisi despre ei, si care calareste ca o amazoana. Ana este o amazoana, ma fascineaza de fiecare data cand o vad alaturi de cai, pe cai, sau in mijlocul elevilor ei de toate varstele.

Miercuri am facut yachting pe Herastrau, cu o ambarcatiune mai rara pe un asemenea lac: un catamabran gonflabil care a fost excelent chiar si pe vant mic, el fiind o oportunitate pentru copiii in a invata notiuni de navigatie cu ajutorul vantului. Ionut a fost instructorul nostru, ne-a aratat cum se monteaza catamaranul, ce inseamna o scota, un crocodil sau care este vela. La finalul plimbarii l-am cunoscut pe cel mai renumit instructor de yachting de la Clubul Electrica - Nea' Naomica, un expert in vele, vant si pedagogie, care a invatat zeci de generatii de copii sa faca yachting, fiind in urma cu acum 30 de ani chiar profesorul lui Ionut - instructorul nostru.

A urmat Stadionul de Atetism, copiii au fost pusi fata in fata cu pista, au facut ture, probe speciale si au vazut o multime de alti sportivi la antrenamente: aruncatori cu sulita, cu discul, saritori la inaltime sau chiar.... fotbaliste americane pe terenul de rugby! Oricum, au vazut cu totii ca pe pista e un pic diferit fata de tribune sau televizor! :)

In incinta Casei Norilor am dansat in fiecare zi, am facut gimnastica, am facut sarituri la trambulina elastica, am facut aruncari la cosul de bascht, am jucat elasticul, am jucat fotbal pe echipe (mamaaaa cu ce pasiune!), am jucat sah si o multime de sporturi pe consola wii (box, bowling, baschet...).

Andreea (12 ani) ne-a surprins extrem de placut invatand coregrafia unuia dintre cele mai de succes piese muzicale din Casa Norilor: Hot'nCold - Ketty Perry. Andreea a dansat perfect, dar... legata la ochi! Poate nu vi se pare o reusita asa mare, dar pentru noi a fost un moment extrem de emotionant. Fara profesor, fara lectii, doar cu dorinta noastra de a face impreuna un timp comun al bucuriei!

Ne-am indopat cu fructe si mancare sanatoasa, pentru ca sunt foarte atenta la meniul lor si am grija sa fie intotdeauna cruditati si fibre la masa, dupa cum bine m-a invatat buna mea Cornelia Marin.

A fost o saptamana foarte draga mie, dupa 5 zile eram un grup omogen de prieteni. Cine a trait exerienta de a lega oamenii in bucurie stie ca sentimentul imbratisarii de la final merita orice efort, e ca si cum ai trecut linia de sosire intr-un alt Acasa!